Câți elevi din București au optat pentru ora de Religie

Câți elevi din București au optat pentru ora de Religie
Publicat: 09/03/2015, 16:36

„Vorbim despre 170.315 elevi înscriși din totalul celor 188.000 eligibili pentru studiul acestei discipline, adică 90,02 la sută”, a spus inspectorul general școlar al Capitalei.

Trăistaru a precizat că mai sunt cereri de validat și probabil că ponderea celor care vor să continue studierea Religiei va fi de 91 la sută.

La nivel național, în învățământul preuniversitar sunt 3.095.000 de elevi, dintre care doar 2.359.880 sunt eligibili pentru studiul Religiei, restul fiind cei din grădinițe, școala postliceală și formele de învățământ seral sau fără frecvență. Aproape 90 la sută din cei 2.366.086 de elevi au depus cereri pentru a putea participa la ora de Religie.

Cererile pentru participarea la ora de religie au fost necesare după ce Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educației naționale este neconstituțional. Articolul prevedea că sunt obligați să facă cerere elevii care nu vor să participe la ora de Religie.

Prin decizia CC, a deveni obligatorie cererea celor care vor să studieze disciplina. Decizia Curții Constituționale a devenit executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv luni 9 martie.

Înscrierea pentru participarea la ora de Religie este posibilă și după data de 6 martie, acest termen-limită pentru strângerea opțiunilor fiind stabilit pentru că în 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, spunea ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În formularul de înscriere se solicită directorului unității de învățământ participarea elevului la orele de religie, cu menționarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Federația Comunităților Evreiești din România, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Română, Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România și Organizația Religioasă Martorii lui Iehova.

Potrivit ministrului Educației, în prezent, religia este predată în școli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre...
Greșelile care-ți strică orice tigaie. Trucuri ca să eviți asta
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXIT POLL alegeri prezidentiale 2024, turul I, REZULTATE FINALE: Răsturnare de situație la alegerile prezidențiale!...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?